Acasa Admitere Contact Informatii
           Limba
Select Language:


           Noutati
Actualizare! Prelungirea suspendarii cursurilor fata-in-fata, incepand cu 18.05.2020
publicat: 2020-05-17

#StămAcasă - Sfaturi privind mişcarea şi nutriţia
publicat: 2020-04-14


           Incearca si tu!

           Cine e online
Exista in mod curent, 103 vizitator(i).



Mesaj de condoleante





Intristati colegi,

La 5 octombrie din anul de acum, la miscarea unei clipe, un Argus cu milioane de ochi, dar toti inchisi, l-a chemat pe profesorul Ion Smedescu, la intalnirea cu viitorul, spre a-si plati datoria, pe care fiecare om si-o poate plati numai o singura data.
Realizandu-se intelectual, profesorul Smedescu nu-si pierde copilaria din suflet, mergand pe cararea subtire dintre utopie si revolta, intelegand mai tarziu ca tintele cele mai importante sunt cele pe care le purtam in inima si care, chiar daca nu le atingem, ne calauzesc.
La 5 octombrie, profesorul Smedescu a trecut ultimul hotar al lucrurilor platind tributul datorat destinului, cu un teribil pas intre timp si vesnicie, la intalnirea cu marea tacere...

A plecat in lumea amintirilor, despartindu-se cu demnitate de familie si colegi, dar si de universitatea sa de unde si-au luat zborul ideile sale, spre lumea ferita de certitudinea gravitatiei. A plecat pe un drum mangaiat de luminile tremuratoare ale cartilor citite.
Gandul polar ce ne trece acum prin suflet, la fel ca umbra unei veri nordice sau ca o cicatrice a destinului pe care-o deschide vantul, face ca gandul la un nou mormant sa semene cu un cer cazut pe pamant, acum cand l-am pierdut pe ilustrul profesor.
El si-a urmat steaua sa, chiar daca uneori lumina se cutremura in tacere si vechile cicatrici dor, intelegand ca norii vin si pleaca, lovindu-se de oameni ca de eternitate.
Marea lui trecere seamana cu o dragoste de viata si oameni, care a sporit cu varsta, interzicandu-i accesul la deznadejdea amara, inchisa intre orizonturile ei, ca un fiord fara iesire la mare.
Acum, viata profesorului Smedescu a ajuns ceasul transparentelor, regasind-o prelinsa in amintire si totul devine definitiv pentru cei care au fost si nu mai sunt, pentru cei care sunt si nu vor mai fi.
Acum, cand profesorul Smedescu a indeplinit prima conditie a nemuririi, ajungand din urma viitorul, trebuie sa ne gandim la optimismul sau. Parca ar spune : sfarsit, sfarsit... ce vorbe fara rost. Sfarsitul e-n orice clipa si-n orice inceput.
Moartea e nedreapta in orice situatie. Chiar si cand ne dezleaga de indoieli, de zbucium, de cautari, de lungi si chinuitoare amenintari. Dar, nu e o taina, e doar sfarsitul acelei taine mari, care e viata, cand zeul uitarii inchide ochii celor care nu mai sunt, pentru un somn mai lung decat cel obisnuit.
Traim acum, pentru profesorul Smedescu suprema metafora prin care ne inrudim cu infinitul, si numai daca ar fi vesnic am vrea sa stim ce este aceasta noapte rece ce-ti schimba viata in destin.
La 5 octombrie s-a miscat inca o clipa, lasand loc doar pentru un AMIN!

In aceste momente de cumpana si grea incercare, cand reputatul nostru coleg a facut acel dureros pas, asiguram intreaga familie de o adanca compasiune. Aceleasi ganduri ne incearca pentru intreg colectivul Universitatii Romano-Americane din Bucuresti.

In numele Senatului Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca


Rector,
prof.dr.ing. Radu Munteanu









© Universitatea Romano-Americana / Romanian-American University - Toate drepturile rezervate.

Publicat la: 2008-10-07 (4175 citiri)

[ Inapoi ]
  Check Google Page Rank   Contact administrator        URA Protectia Datelor